Teatrul Naţional “ Marin Sorescu” din Craiova
1974
Constructie emblematica a Craiovei, situata �n plin centru ( pe strada Alexandru Ioan Cuza nr. 11A), Teatrul� National face parte din� seria celor trei teatre care au marcat at�t evolutia arhitecturii c�t si a artei teatrale rom�nesti contemporane.� Realizate �n aceeasi perioada -1964-1972, �nnoitoare� ca expresie arhitecturala, dovedind� cunoasterea evolutiei programului, si comparate deseori, Teatrul National din Bucuresti (autor arh. Romeo Belea), Teatrul de Stat din T�rgu Mures (autor arh. Constantin Savescu) si Teatrul National din Craiova (arh. Alexandru Iotzu) reprezinta� punctul culminant� �n construirea de edificii culturale �n Rom�nia secolului XX.
Fondat �n 1850, Teatrul National din Craiova si-a desfasurat activitatea aproape fara �ntrerupere.� �n urma incendiului din 1923, cladirea veche a �teatrului a fost distrusa,� acesta �function�nd apoi, �n conditii improprii, �ntr-un amfiteatru adaptat, al unui liceu. O noua cladire �urma sa vina� �n �nt�mpinarea unei necesitati reale si sa asigure cadrul adecvat al desfasurarii actului teatral,� sa� adaposteasca si sa� reprezinte o veche si valoroasa� institutie� culturala. Terenul din centrul orasului situat �ntre strada Alexandru Ioan Cuza si Calea Craiovei, marginit pe o latura de cladirea Universitatii ( initial Palatul de Justitie, construit �n 1920, dupa planurile arhitectului Toma Socolescu), fusese rezervat de catre edili pentru edificarea noii constructii. O dovedeste proiectul realizat, pe la 1940, de arhitectul Constantin Iotzu, proiect ce reunea �n ansamblul unei unice cladiri monumentale �Palatul Municipal si Teatrul National�. Datorita izbucnirii razboiului, proiectul ram�ne �nsa �nerealizat.
�n perioada de sf�rsit a� anilor '50 - �nceput al anilor '60, are loc o relansare a� proiectarii �n domeniul institutiilor culturale, marcata prin cele doua concursuri :� pentru Teatrul National din Craiova� si pentru� Teatrul National din Bucuresti. Concursul pentru Teatrul National din Craiova are loc �n 1958 si ofera o serie� �ntreaga de solutii, dintre care se remarca proiectul colectivului Paul Bortnovschi, Stan Bortnovschi, Aurelia Teodorescu, prin adoptarea unei rezolvari novatoare a� raportului sala/spatiu de joc, cu� posibilitatea modificarii cadrului scenic. La r�ndul sau, acest concurs nu se finalizeaza prin costruire, si lucrarea �este �ncredintata, �n 1967, arhitectului Alexandru Iotzu, recomandat de experienta �n proiectarea teatrelor (reconstructia teatrului din Arad -1958; reconstructia teatrului �Mic� din Bucuresti -1959-1961). Pornind de la amplasament, studiul �n profunzime al terenului, cunoasterea detaliata a realizarilor si experimentelor� arhitecturii teatrale, arhitectul va realiza �aici capodopera� creatiei sale, pun�ndu-si amprenta inconfundabila� asupra imaginii orasului.
Considerentele legate de amplasament joaca un rol esential �n definirea imaginii teatrului din Craiova.� �ntreaga geometrie volumetrica �deriva dintr-un sistem de terase �n trepte si platforme care modeleaza relieful natural (cu o diferenta de nivel de 7 metri� �ntre cele doua strazi) si se insinueaza �n interiorul cladirii, asigur�nd o continuitate a spatiului interior si exterior.
Pentru reusita �ncadrare a teatrului �n spatiul urban �nconjurator, arhitectul Iotzu a considerat de asemenea, ca absolut necesar sa extinda preocuparea legata de amenajarea terenului din imediata apropiere la �ntreaga zona centrala libera si neamenajata, rezultata prin mutarea pietei alimentare de pe acest amplasament. Amenajarea unui parc, organizarea accesului rutier la teatru si asigurarea parcajelor necesare pentru vehicule au reprezentat un minutios studiu de sistematizare verticala pentru crearea unor terase si peluze succesive, care sa lase nealterata perspectiva ascendenta catre teatru. Spatiile verzi, delimitate, dar legate �ntre ele prin alei, trepte si ziduri de sprijin, alcatuiesc un parc central si ofera concomitent pietonilor o fluenta legatura cu mijloacele de transport de pe Calea Bucuresti. C�stigul este �nsa mult mai mult decat utilitar. Desfasurarea parcului sustine perspectiva ascendenta catre teatru, formele si directiile platformelor� se regasesc �n orientarea planurilor verticale ale fatadelor si, dinspre Calea� Bucuresti,� ansamblul se citeste ca o succesiune gradata a orizontalelor: platforme si amenajari, volumul propriu zis al foaierelor si anexelor, volumul salii si turnului scenei.
Raportarea la cadrul construit va determina o formula de rezolvare planimetrica neobisnuita. Concursul initial si studiul �ntocmit de catre un colectiv� din cadrul I.S.A.R.T. prevedeau amplasarea salii intr-o formula clasica,� cu axa longitudinala si accesul� perpendiculare pe strada Al. Ioan Cuza (situata la cota superioara ). Analiza, convingator ilustrata grafic de catre arhitect, demonstreaza �nsa ca volumul teatrului� ar fi� oferit o contrapondere insuficienta masivitatii cladirilor alaturate, p�na� si dominanta verticala a turnului scenei� fiind mult� diminuata prin efectul de perspectiva. Argumentarea amplasarii teatrului cu axa longitudinala paralela cu cele doua artere de acces� e sustinuta de� posibilitatea realizarii unui volum cu dominanta orizontala,� de oferirea unor fatade de egala importanta spre cele doua artere, de posibilitatea participarii foaierului la� noua organizare a zonei centrale si de utilizarea� eficienta a caderii de nivel.� S-a creat astfel un ansamblu urban cu terase, plantatii si alei ce pun �n valoare obiectul de arhitectura.
�n ceea ce priveste programul, s-a� prevazut �initial ca teatrul sa aiba doua sali de 800 si respectiv 300 locuri, cu scene dispun�nd de dotari la cel mai �nalt nivel. Definitivarea temei a durat 2 ani si� a fost rezultatul� integrarii �n totalitate a propunerilor arhitectului Al. Iotzu, viz�nd profilul, capacitatea (redusa la o sala de 650 de locuri), gradul de utilare si confort� al salii.
Criticat� initial pentru exagerata amploare acordata anexelor scenei, teatrul a fost croit� astfel �ncat �sa poata face fata� �n bune conditii prezumatelor cerinte ale unui viitor mai indepartat�, asigur�nd desfasurarea nestingherita a activitatii teatrale. Aceeasi dimensionare generoasa� o �nt�lnim si �n� spatiile oferite publicului. Ceea ce caracterizeaza organizarea teatrului �n totalitatea sa sunt fluenta functionala, distributia generoasa dar perfect organizata a spatiilor. Dispunerea� asimetrica a foaierelor� urmareste traseul organic al circulatiei pietonale.
Diferentierea spatiala interioara se exprima pe fatade printr-o� ritmare armonioasa a anvelopantei vitrate �� cresterea se face de la spatiul intim al accesului la marea vitrina catre parc. Deschiderea totala a foaierelor� reuseste sa faca� din prezenta publicului un spectacol� ce anima viata urbana.
Sala �n amfiteatru continuu, cu circulatii laterale elimina �n totalitate locurile cu vizibilitate redusa si are �calitatea de a contopi publicul �ntr-un tot omogen�, caracteristica cea mai pregnanta fiind� data de accesul la cota scenei, care asigura o comunicare perfecta �ntre� amfiteatru si spatiul de joc. Volumetria� spectaculoasa� a plafonului, �nglob�nd cele doua pasarele pentru reflectoare, acuza spatial forma centrata a amfiteatrului, �si imprima salii� ordinea organica ce transpare compozitional �n totalitatea ansamblului.
Spatiul de joc flexibil�� a fost proiectat astfel �nc�t sa� permita, printr-un minim de mijloace tehnice,� cele trei tipuri clasice de amenajare scenica: italian, elisabetan si arena. Elementele de mecanica de scena se concentreaza �n realizarea deschiderii de exceptie a cadrului scenic, variabil at�t ca latime (�ntre 9 si 19 metri) c�t si ca inaltime (�ntre 5,50 si 7,00 metri).
Organizarea spatiala a buzunarelor� si spatiilor de repetitie creeaza posibilitatea unei desfasurari ample a scenei �n varianta italiana, obtin�ndu-se, prin ridicarea cortinei metalice, un spatiu de joc� foarte ad�nc , cuprinz�nd scena propriu-zisa, buzunarul de fund si sala de repetitii. Aceasta din urma este folosita �n prezent, �n conformitate cu intentia initiala a autorului, ca sala experimentala.
Modenatura� euritmica a salii si turnului scenei, ce se regaseste �n tratarea peretilor laterali� corespunz�nd anexelor,� unifica� volumul� ce capata o organicitatea minerala. Masivitatea compozitiei e evitata prin cele doua fante de lumina ce marginesc orizontal peretii plini modelati, ce par astfel� sa pluteasca peste terasele �nconjuratoare. Monotonia cornisei orizontale� e dinamizata prin schimbarile de directie� si prin vitrajul aproape continuu ce o subliniaza.
Teatrul National din Craiova� este unul dintre exemplele �n care calitatea exceptionala a creatiei de arhitectura a stimulat dezvoltarea unei activitati teatrale ce a facut din Nationalul craiovean o "vedeta a lumii". Momentul culminant al acestei perioade este atins� �ntre anii 1989-1998, c�nd regizorul Silviu Purcarete realizeaza, utiliz�nd �n totalitate posibilitatile oferite de scena ampla a teatrului, o serie de sase spectacole recompensate cu premii nationale si internationale.
Ana Maria Hariton, arhitect
Imagini
Plansa nr.1 Plansa nr.2 Plansa nr.3 Plansa nr.4 Plansa nr.5 Plansa nr.6 Plansa nr.7 Plansa nr.8 Plansa nr.9 Plansa nr.10 Plansa nr.11